bașcalíŭ m. (b. bașca cu suf. -liu. Löbel, în AARom., 1908, 236, declară că cuv. baškaly, dat de Șăin., nu există la Turcĭ. V. bășcălie). Vechĭ. Cojocar care nu lucra marfă supțire, ca ișlicaru, și n’avea voĭe să cumpere pelcele, stîrpiturĭ saŭ pieĭ albastre, ci numaĭ pieĭ groase de la mocanĭ orĭ măcelarĭ. v. cĭofligar, magopeț, marangoz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink