BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLĂRÍE ~i f. 1) Buruiană mare și stufoasă, care crește pe terenuri necultivate. 2) Loc năpădit de asemenea buruieni. [Art. bălăria; G.-D. bălăriei] /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană (înaltă și stufoasă) care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Comp. v. sl. byli.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLĂRÍE s. 1. v. buruiană. 2. ogor, pârloagă. (Locul plin de buruieni se numește ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bălăríe (bălăríi), s. f. – Buruiană, hățiș. Sl. bylŭ, bylije „plantă”, bylinarica „buruiană” (Cihac, II, 7; DAR), cu suf. -rie, ca ierbărie ‹ iarbă, crăcărie ‹ cracă, etc. Cf. bîlie.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bălăríe s. f., art. bălăría, g.-d. art. bălăríei; pl. bălăríi, art. bălăríile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bălăríe f. (d. bîlie și suf. -ărie, ca în stufărie). Munt. Dudăŭ, loc acoperit de buruienĭ multe și marĭ: miros de bălărie, copiiĭ s’au ascuns pin bălăriĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

în bălării expr. 1. în altă parte. 2. nu se știe unde; aiurea. 3. (în fotbal – d. un șut) la mare distanță de poartă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink