AUTOINTITULÁT, -Ă, autointitulați, -te, adj. Care își atribuie (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – V. autointitula.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto¹- + intitula.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTOINTITULÁ vb. I. refl. A se intitula, a se denumi singur. [auto¹- + intitula].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTOINTITULÁ vb. refl. a-și atribui un nume, un titlu. (< auto¹- + intitula)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

autointitulá vb. (sil. a-u-to-in-) → intitula
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

autointitulá vb.refl. I A se denumi singur (pe nedrept) ◊ „Așa se înfățișează aceste așa-zise «drame de tip nou», care se autointitulează «de avangardă».” Sc. 7 I 62 p. 3. ◊ „«Dosarul Moro» a fost dat publicității la Roma, la cererea forțelor politice. Acesta este un document însumând 50 de file dactilografiate găsit de poliție la una din bazele de la Milano ale organizațiilor teroriste autointitulate «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 4 VII 79 p. 6 (din auto1- + intitula; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 236; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink