AUTOINSTRUÍRE, autoinstruiri, s. f. Acțiunea de a se autoinstrui și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOINSTRUÍRE s.f. Faptul de a se autoinstrui; instruire desfășurată de om prin efort personal, în afara sistemului de învățământ; autodidaxie. [< autoinstrui].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOINSTRUÍ, autoinstruiesc, vb. IV. Refl. A se instrui ca autodidact. [Pr.: a-u-] – Auto1- + instrui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOINSTRUÍ vb. IV. refl. A se instrui singur. [< auto1- + instrui].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOINSTRUÍ vb. refl. a se instrui singur. (< auto1- + instrui)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoinstruí vb. (sil. a-u-to-in-) → instrui
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoinstruíre s.f. Acțiunea de îmbogățire a cunoștințelor prin efort personal ◊ „De fapt nu numai despre autoeducație am vrea să vorbim aici, ci și despre autoinstruire. Sau – cu un cuvânt mai puțin folosit – autodidaxie. Între autoeducație și autodidaxie (autoinstruire) e o strânsă legătură.” Cont. 9 VII 65 p. 1 (din autoinstrui; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink