AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODOTÁRE s.f. Acțiunea de a autodota ; autoutilare. [< autodota].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității. [Pr.: a-u-] – Auto1- + dota.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODOTÁ vb. I. tr. A autoutila. [Et. incertă].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODOTÁ vb. refl. a se autoutila. (< auto1- + dota)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODOTÁ vb. a se autoutila. (O uzină care s-a ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodotá vb. (sil. a-u-) → dota
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodotáre s.f. Acțiunea de a se dota prin mijloace proprii ◊ „[...] la Universitatea [...] din Cluj-Napoca s-a amenajat, prin autodotare, un laborator-școală [...]” R.l. 1 VI 82 p. 2 (din autodota; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink