AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto1- + distrugere (după fr. autodestruction).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODISTRÚGERE s.f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Proprietate a unor proiectile de a se distruge automat în cazul în care nu și-au atins ținta. [< autodistruge, după fr. autodestruction].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODISTRÚGERE s. f. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul când nu și-au atins ținta. – Din auto1- + distrugere (după fr. autodestruction).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodistrúgere s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autodistrúgerii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODISTRÚGE, autodistrúg, vb. III. Refl. A se distruge prin hotărâre proprie sau de la sine.[Pr.: a-u-] – Auto1- + distruge.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODISTRÚGE vb. III. refl. A se distruge singur. [< auto1- + distruge, după fr. s'autodétruire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTODISTRÚGE vb. refl. a se distruge singur sau de la sine. (după fr. sáutodétruire)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autodistrúge vb. (sil. a-u-) → distruge
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink