AUTOAPRECIÉRE, autoaprecieri, s. f. Faptul de a se autoaprecia; autoevaluare. – V. autoaprecia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAPRECIERE s.f. Faptul de a se autoaprecia. [< autoaprecia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoapreciére s. f., g. -d. art. autoapreciérii; pl. autoapreciéri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAPRECIÁ, autoapreciez, vb. I. Refl. A se aprecia singur; a se autoevalua. [Pr.: a-u-to-a-pre-ci-a] – Auto1- + aprecia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAPRECIÁ vb. I. refl. A-și aprecia propriile calități și defecte. [Pron. a-u-to-a-pre-ci-a, p.i. -ciez, 3,6 -ciază. / < auto1- + aprecia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAPRECIÁ vb. refl. a-și examina critic pregătirea și conduita (proprie). (< auto1- + aprecia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoapreciá vb. (sil. a-u-to-a-) → aprecia
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoapreciére s.f. Judecată, analiză a propriei persoane ◊ „Iată două tulburătoare autoaprecieri [ale lui Th. Mann] despre «Muntele vrăjit».” Cont. 6 IX 63 p. 3 (din auto1- + apreciere; DN3)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink