AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAFIRMÁRE s.f. Faptul de a se autoafirma. [< autoafirma].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAFIRMÁ, autoafírm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto1- + afirma.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAFIRMÁ vb. I. refl. A-și afirma propria personalitate. [Et. incertă].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AUTOAFIRMÁ vb. refl. a-și afirma personalitatea. (< auto1- + afirma)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
autoafirmá vb. (sil. a-u-to-a-) → afirma
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink