AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Interval de timp, înainte de răsăritul soarelui, când există o lumină difuză în atmosferă; lumină roșie-portocalie a soarelui din acest interval de timp. ◊ Auroră boreală (sau polară, australă) = lumină difuză, verde sau roșiatică, care apare ca un arc în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AURÓRĂ ~e f. 1) Lumină roșie-portocalie care apare la orizont și vestește răsăritul soarelui. 2) Interval de timp, înainte de răsăritul soarelui, când pe cer apare o asemenea strălucire; zori de zi. ◊ ~a boreală lumină difuză roșie sau verde care colorează cerul în timpul nopții în regiunile polare. 3) fig. Moment sau perioadă de început. ~a reformei. ~a vieții. [G.-D. aurorei; Sil. a-u-] /<lat. aurora, fr. aurore
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AURÓRĂ s.f. 1. Lumină care precedă răsăritul soarelui; zori de zi. ◊ Auroră polară (boreală sau australă) = lumină difuză, roșie sau verde, care colorează cerul în timpul nopții, în anumite perioade, în regiunile polare. 2. (Fig.) Început, zori (ale unei perioade etc.). [Pron. a-u-, pl. -re. / < lat. aurora, cf. it. aurora, fr. aurore].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AURÓRĂ s. f. 1. lumină care precedă răsăritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polară = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului în timpul nopții, prin arcuri de culoare albastră, verde-gălbuie sau roșie. 2. (fig.) început al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AURÓRĂ, aurore, s. f. 1. Lumină roșie-portocalie cu care soarele luminează orizontul, înainte de a răsări. ◊ Auroră boreală, polară (sau australă) = lumină difuză, verde sau roșie, care apare în timpul nopții pe bolta cerească, în regiunile polare. 2. Fig. Început al unei epoci, al unei acțiuni etc. [Pr.: a-u-] – Fr. aurore (lat. lit. aurora).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AURÓRĂ s. v. zori.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
auróră s. f. (sil. a-u), g.-d. art. aurórei; pl. auróre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*auróră f., pl. e (lat. auróra). Zorĭ, lumina care precede răsăritu soareluĭ. Fig. Început: aurora viețiĭ. – Aurora boreală, un meteor luminos care se vede pe cer în spre nord. – Acest fenomen e des în Islanda, Scandinavia, Laponia, Siberia. E un fel de cerc aprins, din care pleacă raze de lumină. Aurorele boreale-s un bine pentru țările norduluĭ, că-s imobile și le luminează în lungile lor nopțĭ de ĭarnă. Ele-s legate strîns de magnetizmu terestru și suprimă proprietatea aculuĭ magnetic. Sînt și aurore australe, la polu suduluĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Aurora, zeița dimineții și a primelor raze de soare. În mitologia romană era socotită o divinitate de importanță secundară, fiind preluată de la greci (v. Eos).
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CAP AURORA, stațiune balneoclimaterică estivală (inaugurată în 1973) situată în extremitatea sud-estică a României (jud. Constanța), pe țărmul Mării Negre, la 4 km N de Mangalia căreia îi aparține din punct de vedere ad-tiv.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Eos, la greci, zeița dimineții, corespunzătoare Aurorei din mitologia romană. În fiecare dimineață ea cobora din ceruri și alerga printre nouri într-un car tras de cai iuți, vestind ivirea zorilor și răsăritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion și a Theiei și soră cu Helius și cu Selene. Cu Astraeus a avut mai mulți copii, printre care vînturile, pe nume: Boreas, Notus și Zephyrus. Se spunea că Eos și-ar fi atras mînia Aphroditei, care a surprins-o odată cu zeul Ares. Ca să se răzbune, zeița dragostei a făcut din Eos o veșnică îndrăgostită. Într-adevăr, existența ei este plină de episoade amoroase: l-a răpit pe Orion și l-a dus cu ea în insula Delos, l-a răpit pe Cephalus și l-a dus cu ea în Syria, unde i-a dăruit un fiu – Phaëthon, l-a răpit, în sfîrșit, pr Tithonus și l-a dus cu ea în Aethiopia, unde i-a dăruit doi fii, Emathion și Memnon. La rugămintea ei, Zeus l-a făcut pe Tithonus nemuritor, uitînd însă să-i dăruiască și tinerețe veșnică. Tithonus a devenit într-adevăr nemuritor, dar a îmbătrînit atît de rău încît Eos, rușinată, l-a zăvorît în palatele ei, de unde n-a mai ieșit niciodată.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink