ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

ATLÁNT ~ți m. Statuie reprezentând un bărbat, folosită ca element de susținere în locul unei coloane. /<fr. atlante
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ATLÁNT s.m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură; telamon. [< it., fr. atlante].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ATLÁNT s. m. 1. statuie, bărbat într-o atitudine de efort, ca suport pentru balcoane și bovindouri; telamon. 2. locuitor al legendarei Atlantida. (< fr., it. atlante)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ATLÁNT, atlanți, s. m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, destinată să susțină ca o coloană antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură. – Fr. atlante.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

atlánt s. m. (sil. -tlant), pl. atlánți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*atlánt n., pl. e, ca diamant, și atlánte n., pl. tot e, ca nume (după numele titanuluĭ mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefăcut în munte și condamnat să țină ceru și pămîntu pe umerĭ). Carte în care-s hărțĭ geografice orĭ tábule [!] anatomice, tecnice [!] ș. a. Anat. Prima vertebră pe care se sprijină capu. S. n. și m. Arh. Coloană, suport în formă de bărbat. (V. cariatidă). – Fals atlás și atláz, pl. e și urĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink