ASONÁNT, -Ă, asonanți, -te, adj. Care produce o asonanță. – Din fr. assonant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

ASONÁNT, -Ă adj. Care produce asonanță, care este în asonanță. [Cf. it. assonante, fr. assonant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASONÁNT, -Ă adj. care produce asonanță. (< fr. assonant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

asonánt adj. m., pl. asonánți; f. sg. asonántă, pl. asonánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*asonánt, -ă adj. (fr. assonant, d. lat. ássonans, -ántis, care e part. d. as-sonare, a se potrivi în sunet. V. sun, consonantă). Care se cam potrivește în sunet, deși nu rimează absolut: cuvinte asonante.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink