ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

ASERTÓRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aserțiune; propriu aserțiunii. Judecată ~că. /<germ. assertorisch
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Fr. assertorique.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

asertóric adj. m., pl. asertórici; f. sg. asertórică, pl. asertórice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink