ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserțiune; asertoric. – Din fr. assertif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

ASERTÍV, -Ă adj. asertoric; declarativ (3). (< fr. assertif, it. assertivo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

asertív adj. m., pl. asertívi; f. sg. asertívă, pl. asertíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink