ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

ASENTIMÉNT n. Act prin care cineva aderă în mod voluntar la o opinie, la o poziție sau acceptă o propunere; învoire; consimțământ. ◊ A-și da ~ul a consimți; a-și da consimțământul. A fi în ~ul cuiva a proceda în conformitate cu părerea sau cu dorința cuiva. /<fr. assentiment
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASENTIMÉNT s.n. Consimțământ voluntar la propunerea, la acțiunea cuiva; învoire, permisiune. ◊ A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. [Pl. -te. / cf. fr. assentiment].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASENTIMÉNT s. n. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune. ♦ a fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. (< fr. assentiment)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ASENTIMÉNT s. n. Consimțământ, aprobare. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – După fr. assentiment.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ASENTIMÉNT s. 1. v. încuviințare. 2. v. sufragiu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

asentimént s. n., pl. asentiménte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*asentimént n., pl. e (fr. assentiment. V. sentiment). Consentiment, aprobare: a-țĭ da asentimentu la o acțiune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink