AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s'arroger, lat. arrogare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

A AROGÁ aróg tranz. (drepturi, calități) A-și atribui cu de la sine putere. /<fr. (s')arroger, lat. arrogare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AROGÁ vb. refl. a-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. (< fr. /s'/arroger, lat. arrogare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. – Fr. s'arroger (lat. lit. arrogare).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

arogá vb., ind. prez. 1 sg. aróg, 3 sg. și pl. arógă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*aróg, a -á v. tr. (lat. ár-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conj. ca ab-rog). Îmĭ însușesc, apuc pe nedrept: șĭ-aŭ arogat puterĭ extreme.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink