ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMÓNIU ~i n. Instrument muzical de suflat, cu claviatură, asemănător cu orga. /<fr. harmonium, germ. Harmonium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMÓNIU s.n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice acționate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris și harmoniu. / < fr. harmonium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMÓNIU s. n. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibrație de un burduf acționat prin pedale. (< fr. harmonium, germ. Harmonium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care tonurile sunt produse de vibrarea unor lame metalice, acționate de un curent de aer. – Fr. harmonium.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

armóniu s. n. [-niu pron. -niu], pl. arimónii, art. armóniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*armóniŭ n. (d. armonie; germ. fr. harmonium). Un fel de orgă mică în care tuburile-s înlocuite pin [!] boturĭ libere care răspund unuĭ clavier (șir de clape).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

armoniu (‹ it. armonio, armonium; fr., engl. harmonium; germ. Harmonium), instrument muzical cu claviatură*, construit pe principiul tuburilor sonore (v. orgă) în care coloana de aer este pusă în vibrație de oscilația periodică (v. vibrație) a unei ancii* metalice libere (care un acoperă întreaga deschidere a tubului). Preocuparea pentru realizarea unui instr. care să păstreze posibilitățile coloristice de care dispune orga, dar să aibă dimensiuni mult mai reduse și o sonoritate delicată, traversează întregul sec. 19. În 1840, inventatorul fr. Alexandre Debain patentează harmonium-ul, instr. în a cărui concepție reunește toate cuceririle predecesorilor săi (Gabriel Joseph Grenie, Voit von Schweinfurt, Payer ș.a.) cu adăugarea a 4 registre (II, 1) timbrale. Perfecționări ulterioare sunt aduse de J. Alexandre, Martin V. Mustel ș.a. Partea exterioară a mecanicii a. cuprinde: claviatura [care în mod obișnuit are o extindere de 5 octave, Do-do⁴], butoanele (care la instr. uzuale acționează asupra celor 4 serii de tuburi sonore de construcție diferită, corespunzând celor 4 registre timbrale de 8, 16, 4 picioare (2)) și pedalierul*. Pentru emiterea sunetului este determinat în primul rând timbrul*, apoi, prin acțiunea simultană a pedalelor (ce acționează burdufurile) și a clapelor, aerul conținut în burdufuri este dirijat asupra anciilor din tuburi, care sunt, astfel, puse în vibrație. A. dispune de posibilitatea de a varia presiunea aerului din burdufuri cu ajutorul pedalelor, de a reda efecte de tremolo*, surdină*, prelungirea sunetului, precum și de a amplifica volumul sonor (fie cuplând mai multe octave*, fie printr-un dispozitiv de valve acționat cu genunchii). Prin dimensiunile sale mult mai mici decât ale oricărei orgi, prin prețul său convenabil, a. este preferat acesteia din urmă; este mult utilizat în scopuri didactice. Pentru a. au scris C. Franck, A. Guilmant, A. Eler și G. Mahler (care îl utilizează în Simfonia a -VIII-a, alături de orgă).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink