ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéologie.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHEOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul vestigiilor materiale ale trecutului istoric, descoperite prin săpături. [G.-D. arheologiei] /<fr. archéologie
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHEOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul trecutului istoric al societății omenești, al stadiului la care a ajuns societatea omenească în diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de artă etc., aparținând diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin săpături. [Pron. -he-o-, gen. -iei. / < fr. archéologie, cf. gr. archaios – vechi, logos – studiu].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHEOLOGÍE s. f. știință care studiază trecutul istoric al societății omenești pe baza interpretărilor vestigiilor aparținând diferitelor culturi materiale. (< fr. archéologie)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază felul de viață și cultura popoarelor antice, pe baza urmelor materiale păstrate. [Pr.: -he-o-] – Fr. archéologie (< gr.).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arheologíe s. f. (sil. -he-o-), art. arheología, g.-d. art. arheologíei
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*arheologíe f. (vgr. arhaiología). Știința monumentelor și artelor vechĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHEOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} gr. arkhaios „vechi” + logos „studiu”) s. f. Ramură specializată a științei istorice, avînd ca obiect colectarea, ordonarea și interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii. A. este principalul izvor pentru cunoașterea istoriei (preistoriei) și a civilizațiilor antice în lipsa știrilor scrire. Metodele de cercetare ale a. sînt: practice (de descoperire pe teren) și teoretice (de ordonare și interpretare a materialului descoperit). A. ca știință s-a constituit în sec. 17, cînd s-a trecut la o cercetare sistematică și la interpretarea vestigiilor antice ca mărturii sau argumente în sprijinul datelor oferite de izvoarele scrise. În sec. 18 are loc explorarea sistematică a unor vechi centre antice, creîndu-se primele șantiere și școli arheologice naționale. Primele săpături arheologice sistematice de pe terit. României s-au făcut în sec. 19, creatorul școlii naționale de arheologie fiind. V. Pârvan.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
REVISTA PENTRU ISTORIE, ARHEOLOGIE ȘI FILOLOGIE, publicație trimestrială apărută la București (1882-1922, cu mari intermitențe), întemeiată de Grigore Tocilescu. Colaboratori: B.P. Hasdeu, N. Iorga, V.A. Urechia, M. Gaster, O. Tafrali.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arheologíe, arheologii s. f. Știință apărută pe la sfârșitul sec. 18, care studiază, pe baza interpretărilor vestigiilor culturilor materiale păstrate, trecutul istoric al omenirii. ♦ Arheologia creștină = disciplină teologică auxiliară istoriei Bisericii și liturgicii. ♦ Arheologie biblică = expunerea științifică a stării naturale și sociale a poporului biblic evreu. – Fin fr. archéologie (‹ gr. arheologhia).
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink