ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. – Din fr. argot.
Sursa: DEX '96 (1996) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARGÓU ~ri n. Limbaj convențional, folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. ~ al elevilor. ~ al vânătorilor. /<fr. argot
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARGÓU s.n. (Lingv.) Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru a nu fi înțeleși de restul societății. [Pl. -uri / < fr. argot].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ARGÓU s. n. limbaj convențional folosit de un grup social restrâns (vagabonzi, delicvenți etc.) pentru a nu fi înțeleși de restul societății sau pentru a șoca. (< fr. argot)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional al unui grup social care, spre a nu fi înțeles de restul societății, folosește cuvinte speciale (regionale și străine), dă sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARGÓU, argouri, s.n. Limbaj convențional al anumitor categorii sociale, care folosesc cuvinte speciale sau cu sensuri deosebite, pentru a nu fi înțelese de restul societății.
Sursa: DLRC (1980) | Adăugată de MihaelaStan | Semnalează o greșeală | Permalink

argóu s. n., art. argóul; pl. argóuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink