ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARETÁ vb. intr. a ponta3 (I). (< fr. arrêter)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARETÁ vb. a ponta. (Ogarul ~ vânatul.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aretá vb., ind. prez. 3 sg. arétă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arắt, a arătá v. tr. (din maĭ vechĭu arét, areată, să arete, uzitat și azĭ în Trans., d. lat. ad-rectare d. árrĭgo, -ígere, -éctum, a ridica. V. direct. – Arăt, arățĭ, arată, – să arate și să arăte). Îndrept ochiĭ cuĭva spre ceva, indic: a arăta drumu, ceasornicu arată ceasu. Demonstrez: a arăta periculu. Scot, daŭ la iveală: a arăta pașaportu. Fac să vadă că am putere (de ex., răzbunîndu-mă, pedepsind) lasă, că-ĭ arăt eŭ! Vechĭ. Mustru. V. intr. Am înfățișare, par: arățĭ foarte bine (la față), arățĭ rău (eștĭ bolnav). V. refl. Apar, mă ivesc: luna se arată. Mă revelez: după zăzboĭ mulțĭ vitejĭ s' arată (Prov.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) arét v. tr. V. arăt.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink