ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ARBITRÁ ~éz tranz. 1) (litigii, diferende etc.) A soluționa în calitate de arbitru. 2) (competiții sportive) A conduce în calitate de arbitru. [Sil. -bi-tra] /<fr. arbitrer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acționează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁ vb. I. tr. A judeca o pricină ca arbitru. ♦ A conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. [< fr. arbitrer, cf. lat. arbitrari].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend ca arbitru. 2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive. (< fr. arbitrer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. A judeca o pricină în calitate de arbitru. ♦ A supraveghea și a conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitrer.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arbitrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 1 sg. arbitréz , 3 sg. și pl. arbitreáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*arbitrațiúne f. (lat. arbitrátio, -ónis). Jur. Evaluare cu grămada. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*arbitréz v. tr. (fr. arbitrer, d. lat. arbitrari). Judec, decid, evaluez ca arbitru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink