ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acționează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arbitrár s. n. (sil. -trar), pl. arbitráruri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink