APÚS², -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS¹ ~să (~și, ~se) 1) v. A APUNE. 2) Care a trecut, a dispărut. Vremuri demult ~se. /v. a apune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS², -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse. – V. apune.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS adj. v. trecut.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚS s. v. decadență, decădere, declin, regres, sfârșit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Apus ≠ est, orient, răsărit, zori
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apús s. n., pl. apúsuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apús n., pl. e. Apunere, disparițiune: apusu viețiĭ. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu cardinal (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele: ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)?
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viața; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârși. /<lat. apponere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APÚNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A apune ≠ a răsări
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre-apúne s. m. invar.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apún, apús, a apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

IMPERIUL ROMAN DE APUS, stat de creat prin împărțirea definitivă a Imp. Roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), între cei doi fii ai acestuia, Honoriu și Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V și centru Europei și din N Africii. A dăinuit până în 476, când ultimul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducătorul mercenarilor germani.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink