APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (Gram.) Atribut care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

APOZÍȚIE ~i f. Atribut substantival la cazul nominativ sau, mai rar, la cazul în care stă cuvântul determinat. [G.-D. apoziției] /<fr. apposition, lat. appositio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOZÍȚIE s.f. 1. Atribut substantival care stă la nominativ, indiferent de cazul în care este substantivul pe care îl determină sau (rar) care stă în același caz cu acesta. 2. (Bot.) Creștere în grosime a membranelor celulare prin depunerea succesivă de straturi noi. [Gen. -iei, var. apozițiune s.f. / cf. fr. apposition, lat. appositio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOZÍȚIE s. f. 1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ. ◊ orice construcție sintactică de tip apozițional. 2. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi. (< fr. apposition, lat. appositio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOZÍȚIE, apoziții, s. f. Atribut substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar, în același caz cu substantivul determinat. – Fr. apposition (lat. lit. appositio, -onis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

apozíție s. f. → poziție
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apozițiúne f. (lat. apposítio, -ónis. V. com-, de-, ex-, pro- și su-pozițiune). Alăturarea a doŭă substantive, din care al doilea e epitetu celuĭ dintîĭ: Carol regele Românilor. – Și -íție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink