APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de mihvar | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSTÁT ~ți m. Persoană care a săvârșit o apostazie. /<fr. apostat, lat. apostata
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSTÁT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care a renunțat la convingerile anterioare.; (p. ext.) răzvrătit. [< fr. apostat, cf. gr. apostates – rebel].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSTÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a săvârșit o apostazie. (< fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care a săvârșit o apostazie. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. – Fr. apostat (lat. lit. apostata).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSTÁT adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, renegat, revoltat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apostát (apostátă), adj. – Care a săvîrșit o apostazie; răzvrătit, rebel. Ngr. ἀποστάτης (sec. XVII, cf. Gáldi 151), și mai tîrziu din fr. apostat. – Der. apostazie, s. f., din fr.; apostazia, vb. (a renunța, a renega).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

apostát s. m., adj. m., pl. apostáți; f. sg. apostátă, pl. apostáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apostát, -ă adj. (vgr. apostátes). Renegat, care s' a lepădat de religiune saŭ de un principiŭ: împăratu Ĭulian Apostatu. V. prestîpnic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink