APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. ♦ Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – încetez să vorbesc].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOSIOPÉZĂ s. f. 1. reticență; întrerupere a vorbirii. 2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună. (< fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

aposiopéză s. f., g.-d. art. aposiopézei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink