APOLOGÉTICĂ f. Ramură a teologiei, care are ca obiect apărarea religiei creștine. [G.-D. apologeticii] /<fr. apologétique, lat. apologeticus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teologiei care are ca scop justificarea religiei creștine și care se ocupă cu respingerea atacurilor îndreptate împotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apără, se justifică sau se înfrumusețează în mod neîntemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologétique, it. apologetica].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTICĂ s. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau justificare neîntemeiată a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine. – Fr. apologétique.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
apologétică s. f., g.-d. art. apologéticii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /<fr. apologétique, lat. apologeticus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. sg. apologétică, pl. apologétice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
apologétic, -ă, apologetici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de o apologie. 2. S. f. Apărare sau justificare a unei idei, doctrine, orânduiri sociale etc. 3. S. f. Ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale sau argumente logice; a fost inițiată în sec. 2-3 de către Iustin martirul și filozoful Origen, Tertulian ș.a. – Din fr. apologétique (‹ gr. apologhitikos).
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink