APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /<fr. apologétique, lat. apologeticus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
APOLOGÉTIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
apologétic adj. m., pl. apologétici; f. sg. apologétică, pl. apologétice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
apologétic, -ă, apologetici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de o apologie. 2. S. f. Apărare sau justificare a unei idei, doctrine, orânduiri sociale etc. 3. S. f. Ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale sau argumente logice; a fost inițiată în sec. 2-3 de către Iustin martirul și filozoful Origen, Tertulian ș.a. – Din fr. apologétique (‹ gr. apologhitikos).
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink