APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

APARTENÉNȚĂ ~e f. Faptul de a aparține, de a fi legat de cineva sau de ceva. [G.-D. apartenenței] /<fr. appartenance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APARTENÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a aparține cuiva, de a ține de ceva. 2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o mulțime. (< fr. appartenance, it. appartenenza)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva. Apartenență de clasă. – Fr. appartenance.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APARTENÉNȚĂ s. proveniență. (Care este ~ acestui utilaj?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink