ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr. anachorète, lat. anachoreta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). – Fr. anachorète (lat. lit. anachoreta).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ANAHORÉT s. v. pustnic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului gr.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

anahorét s. m., pl. anahoréți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*anahorét m. (vgr. ana-horetés, d. aná, înapoĭ și horéo, mă retrag). Rar. Sihastru. – În sec. 18 -horit (după ngr.). Foarte rar și -corét (fr. anachorète). V. cenobit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

anahoret, anahoreți s. m. (Rar) Pustnic, sihastru, eremit; cel care trăiește solitar, departe de lume. ♦ Anahoreți daci v. pleiști. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta (‹ gr. anahoritis).
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink