AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

AMÂNDÓI ~uă num. Și unul și altul; ambii. /<lat. amindoi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. Amândoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amândoi priveau în zare. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AMÂNDÓI num. ambii. (Au venit ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amândói num. m., f. amândóuă, g.-d. (cu valoare de adj. antepus) amândúror, (cu valoare de s. sau de adj. postpus) amândúrora
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amîndói (-óuă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.] și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă mînile [!], mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.). V. îmbĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink