ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega²; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (Înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ALEGÁȚIE ~i f. jur. Invocare a unei păreri pentru a justifica ceva sau pentru a sprijini o afirmație. /<fr. allegation, lat. alegatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega²; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

alegáție s. f. (sil. -ți-e), art. alegáția (sil. -ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*alegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink