ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ALBĂSTRÍ ~ésc tranz. A face să se albăstrească; a face să fie albastru. /Din albastru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ALBĂSTRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A deveni albastru; a căpăta culoarea albastră. 2) rar (despre persoane) A deveni vânat de mânie; a se învineți. /Din albastru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru².
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ALBĂSTRÍ vb. 1. a (se) înălbăstri, (Transilv.) a (se) mierii. (~ un obiect cu vopsea.) 2. v. învineți. 3. (reg.) a scrobi, a sini, a vineți, (Transilv.) a mierii, (Mold. și Bucov.) a sinili. (~ rufele.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

albăstrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 sg. și pl. albăstreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

albăstrésc v. tr. (d. albastru). Colorez în albastru. V. refl. Devin albastru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink