AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE AFLÁ mă áflu intranz. A se găsi într-o anumită situație. ◊ Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. ~ în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o acțiune, fără a fi necesar. /<lat. afflare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = să nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A născoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca să nu uite cursul anului (DRĂGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se afla ≠ a absenta, a lipsi
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoștință despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Pușcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu același sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe țărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondența semantică între atîtea limbi arată că evoluția sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, și împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas și Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. și Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicații par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenței afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este ușor de refăcut evoluția, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicație este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluția semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s. n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. áflu, 3 sg. și pl. áflă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áflu, a -á v. tr. (lat. af-flare, a sufla spre, a se exala, și decĭ „a se descoperi”; sp. hallar, pg. achar. V. su-flu). Găsesc, descoper [!]: a afla ascunzătoarea cuĭva, a afla ce s' a petrecut. V. refl. Mă găsesc, sînt: mă aflu la post, mă aflu bine (îs sănătos), cum te afli? (cum te simțĭ, eștĭ sănătos?). Nu se află (est), ferească Dumnezeŭ, nu e așa: – Aĭ furat! – Nu se află!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AFLAT SUB INFLUENȚA DROGURILOR futut, hait, luat, prăjit, rupt, shot, tripat, varză.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se afla în treabă expr. a simula efectuarea unei acțiuni; a se face că muncește
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se afla la cheremul cuiva expr. a fi la bunul plac al cuiva
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink