AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AFINÁ ~éz tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AFINÁ vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [< fr. affiner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AFINÁ vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. (< fr. affiner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

afiná (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinéz, 3 sg. și pl. afineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

afînát, -ă adj. (d. fîn) ca fînu, înfoĭat, neîndesat: tutun afînat. Adv. A așeza afînat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink