ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADUNĂTÚRĂ ~i f. 1) Ceea ce a fost adunat de pe unde s-a putut, fără nici un discernământ; strânsură. 2) depr. Mulțime de oameni adunați întâmplător. ~ de gură-cască. /a aduna + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Tot format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare; gloată. – Din aduna + suf. -(ă)tură.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ADUNĂTÚRĂ s. (depr.) gloată, scursură, strânsură, șleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviți.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adunătúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Gloată, sobor. Azĭ. Strînsură, societate de oamenĭ nevrednicĭ adunațĭ din toate părțile: o adunătură!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink