ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADÚCERE ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie. /v. a aduce
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Expr. Aducere-aminte = amintire.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúcere f. Acțiunea de a aduce. Vechĭ. Prinos, jertfă Aducere aminte, amintire, revenire în memorie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducerre
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mâna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
Laura-ana
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADÚCE vb. I. 1. v. duce. 2. v. îndoi. 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. ( A ~ mari daune statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) II. v. semăna.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADUCERE-AMÍNTE s. v. amintire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citării.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A aduce ≠ a duce
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (adușu, aduțire), megl. duc (duși), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s. f. (înv., targă); aducătură, s. f. (înv., vrajă, magie); adus, s. n. (acțiunea de a aduce, aducere); adusătură, s. f. (contagiere).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. adú (dar: ad-o), neg. nu adúce; part. adús
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúc, adús, a aduce v. tr. (lat. addúco, -dúcere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ádă și adú: adu-țĭ [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerîndu-mă pe mine ca centru saŭ locu despre care vorbesc): a aduce apă în casă, pîne [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac să vie: l-am adus acasă. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce câștig. Pricinuiesc, fac: ploaĭa a adus marĭ pagube. Îndoĭesc, întorc (Rar): a adus copacu cu vîrfu' n jos. Fig. Fac să ajungă: aicĭ l-a adus beția. V. intr. Semăn puțin: copilu aduce cu tată-su. Aduc la îndeplinire, îndeplinesc. Aduc la cunoștință, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*aducțiúne f. (lat. addúctio, -ónis). Anat. Acțiunea mușchilor aductorĭ. – Și -úcție și -úcere.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adúcere, aduceri s. f. 1. Acțiunea de a aduce. ♦ Aducere-aminte = amintire. 2. Parte din anafora sau canonul euharistic, intercalată între anamneză (amintirea actelor răscumpărătoare) și epicleză (invocarea Sfântului Duh), în care se face prezentarea ca jertfă duhovnicească, adică oferirea spre consacrare și sfințire, a darurilor de pâine și de vin aduse de credincioși pentru euharistie. – Din aduce.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o aduce bine din condei expr. 1. a se exprima cu ușurință în vorbire sau în scris 2. a se dovedi abil / diplomat într-o anumită împrejurare
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o aduce pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink