ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁRE s.f. Faptul de a adora; adorație. [< adora].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁRE s. f. Faptul de a adora; iubire sau admirație nemărginită, divinizare. ♦ Cult, venerație, slăvire.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁRE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. v. adorație.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adoráre s. f., g.-d. art. adorării
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.
Sursa: DEX '09
(2009)
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, fără limită, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ADORÁ adór tranz. 1) A iubi cu patimă. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a venera; a idolatriza; a zeifica; a diviniza. /<fr. adorer, lat. adorare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ vb. I. tr. 1. A iubi foarte mult, fără limite. 2. A slăvi, a diviniza; a venera (o divinitate). [< fr. adorer, cf. it., lat. adorare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ vb. tr. 1. a iubi foarte mult, fără limite. 2. a diviniza; a venera. (< fr. adorer, lat. adorare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi o divinitate. – Fr. adorer (lat. lit. adorare).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ADORÁ vb. a diviniza, a idolatriza, a venera, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adorá vb., ind. prez. 1 sg. adór, 3 sg. și pl. adóră
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*adór, a -á, v. tr. (lat. ad-óro, -oráre). Mă închin luĭ Dumnezeŭ. Fig. Iubesc cu pasiune: a adora muzica.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*adorațiúne f. (lat. adorátio, -ónis). Acțiunea de a adora; iubire extremă. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adoráre, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink