adíns (înv.) adv.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adíns, adv. – Intenționat, expres. Se întrebuințează numai în loc. compuse: din adins, înadins (intenționat), mai cu dinadinsul (în special), cu tot dinadinsul (cu adevărat). < Lat. ad idipsum „întocmai pentru aceasta” (cf. Cesar: cohortes ad idipsum instructae); cf. cat. adés „atunci”, REW 4541 și DAR presupun un *ad ipsum illum; explicația bazată pe *ad de ipso (Candrea) nu este posibilă, căci ipsum (neutru) nu se putea întrebuința singur. La început folosit ca pron., în sec. XVII a devenit adv. Este curioasă caracteristica de a nu putea fi întrebuințat singur (ci în limba veche cu un pron. pers. și astăzi cu prep.), ca lat. ipsum.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adíns adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
adíns adv. (lat. ad ipsum – ad id ipsum. V. ins, îns și dîns) în locuțiunile într' adins, în adins, din adins, anume cu intențiune, cu scop, cu premeditare: a face ceva în adins; cu seriozitate, în serios, nu glumind: a vorbi în adins. Cu (tot) dinadinsu, cu scop hotărît, cu seriozitate: s' a apucat de carte cu tot dinadinsu. – Vechĭ maĭ cu dinadinsu, maĭ de-adins, maĭ stăruitor, maĭ serios. Cu de-adinsu, mai ales, în special: pentru țară maĭ cu de-adinsu (N. Cost. 2, 36). Cu de-adinsu, cu atențiune, cu stăruință. În de adins, anume, în adins.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dintr-adíns loc. adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
într-adíns loc. adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
de-adins V. adins.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
într-adins expr. intenționat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink