ADÁOGE vb. III. v. adăuga.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADÁOGE vb. III. v. adăuga.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n' aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Mă unesc. Trans. Mă recăsătorec. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug [!]. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

adáugere și adáogere f. Vechĭ. Adăugare, sporire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink