ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

adăstáre s. f., g.-d. art. adăstării; pl. adăstări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ADĂSTÁ vb. v. aștepta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adăstá (-ást, -át), vb. – A aștepta. – Mr. adastu. < Lat. ădastāre „a fi prezent” (Pușcariu 22; REW 148; DAR), care nu trebuie confundat cu lat. adastare „a grăbi” (REW 3990), de origine germanică. Se remarcă tendința de a conjuga eu adăstez.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

adăstá vb., ind. prez. 1 sg. adăst, 2 sg. adăști, 3 sg. și pl. adástă, conj. prez. 3 sg. și pl. adáste
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adắst, a -á v. tr. (lat. adastare din ad-ad-stare; pv. adastar, a se grăbi. – Adăst, adăștĭ, adastă; să adăste și să adaste), Aștept.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink