ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁJ ~e n. 1) Acordare a unui instrument muzical. 2) Raport între înălțimile unei serii de sunete. /<fr. accordage
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁJ s.n. Acordare (a unui instrument); raportul dintre o serie de sunete din punctul de vedere al înălțimii lor. [< fr. accordage].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁJ s. v. înstrunare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acordáj s. n., pl. acordáje
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

acordaj (‹ fr. accordage) 1. Relațiile fixe între reperele sonore ale unui instrument. Înălțimea reală a unui instr. (conferită de emiterea sunetelor de către coardele* libere la un instr. cu coarde și de raportul dintre sunetul obținut la un instr. [de suflat] transpozitoriu – v. transpoziție – când se execută sunetul notat do). 2. (și acordare) Stabilirea unui nivel sonor fie prin aflarea unui punct de tensiune în elasticitatea unei coarde sau a unei membrane, fie prin modificarea lungimii unei coloane de aer, pentru a obține numărul de vibrații* necesar acelui nivel. V. bătăi. 3. Realizarea unui echilibru sonor necesar execuției în cadrul unui ansamblu muzical. Toate instr. orch. simf. sunt acordate în raport cu un sunet fix, de obicei la¹ (435,4 Hz sau 440 Hz), intonat de un instr. cu un sunet mai stabil (ex. oboiul*).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink