ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
Sursa: DEX '09
(2009)
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Manifestare a aprobării sau a entuziasmului față de cineva sau de ceva, prin urale sau prin aplauze; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚIE ~i f. Manifestare publică entuziastă a admirației însoțită de strigăte de aprobare; ovație. [G.-D. aclamației; Sil. a-cla-ma-ți-e] /<fr. acclamation, lat. acclamatio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚIE s.f. Exclamație de aprobare entuziastă față de cineva sau de ceva; ovație. [Gen. -iei. Var. aclamațiune s.f. / cf. fr. acclamation, it. acclamazione, lat. acclamatio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚIE s. f. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații. (< fr. acclamation, lat. acclamatio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. Manifestare a aprobării sau a entuziasmului, prin urale sau aplauze; ovație. – Fr. acclamation (lat. lit. acclamatio, -onis).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Aclamație ≠ huiduială
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aclamáție s. f. (sil. -cla-, -ți-e), art. aclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACLAMÁȚII s. pl. osanale (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*aclamațiúne f. (lat. ac-clamátio, -ónis). Acțiunea de a aclama, strigăt de aprobare unánimă. Mod de a vota fără scrutin în adunărĭ: lege votată pin [!] aclamațiunĭ. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aclamație (lat. acclamatio și adclamatio; gr. ἐπιφώνησις, προσφώνησις; fr. și engl. acclamation; it. acclamazione; germ. Akklamation; sl. aklamacija), strigăt de bucurie, de entuziasm, de felicitare adresat de mulțime zeității, împăratului sau unor înalți demnitari, cunoscut la vechii evrei și la romani. ♦ Pătrunsă în cultul creștin de la evrei, a. apare ca intervenție a credincioșilor în timpul slujbei (Și duhului tău, Amin etc.). ♦ La Bizanț, a. își păstrează sensul roman originar („în această limbă a trecutului [latina] aclamă armata pe împărat, căruia plebea din Constantinopol îi strigă totuși într-o grecească de stradă urarea să întru la mulți ani πολλὰ ἔτη” – N. Iorga), pentru a se cânta apoi în timpul ceremoniilor la curte, în cinstea împăratului, dar și a membrilor familiei sale. O dată cu creșterea autorității patriarhului, se disting două categorii de a.: alături de πολυχρόνιον (polychronion) sau πολυχρόνισμα (polychronisma) adresat împăratului și familiei imperiale se impune și εὐφήμησις (euphemesis) adresat patriarhului, altor ierarhi. A. reprezintă singura muzică laică transmisă de Bizanț în notație (IV) neumatică. ♦ A. a trecut și în practica bis. române; întâlnindu-se în acel ἄξιόν ὲστιν (axion estin, „vrednic este”), cântat în perioada medievală la încoronarea domnilor și care se cânta până astăzi la hirotonie, la tedeum (2). (Mulți ani trăiască), și când participă un ierarh la slujba bisericească (Pre stăpânul... ) ♦ Din punct de vedere stilistic muzical, există a. de tip melismatic* (intonate numai în prezența inalților demnitari laici și bisericești) și a. de tipul ecfonisului* (cântate atunci când acești demnitari sunt doar pomeniți în timpul slujbei).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink