ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
accépt s. n.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink
accépt s. n., pl. accépte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*accept și -éz, a -á v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s' o plătesc la scadență.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
accépt s.n. Acord, aprobare ◊ „Prima mișcare – acceptul de a plăti un impozit de 649 691 lei.” Sc. 19 V 82 p. 2 (din accepta; DN3, alt sens)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink