ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ACCEPȚIÚNE s.f. v. accepție.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ACCEPȚIÚNE s. v. sens.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*accepțiúne f. (lat. accéptio, -ónis). Rar. Preferență: a da dreptate fără accepțiune de persoane. Gram. Înțelesu în care se ĭa o vorbă: accepțiune proprie saŭ figurată, de ex.: căldura foculuĭ (propriŭ) căldura discursuluĭ (figurat). – Și -épție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink