acăstáĭe f., pl. ăĭ (d. acăstăŭ). Suc. Casă prea înaltă. V. cucurigu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACĂSTĂU s. v. spânzurătoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acăstắu (-téie), s. n. – 1. Spînzurătoare. – 2. Persoană înaltă, prăjină. < Mag. akasztó „care atîrnă” (DAR). În Trans.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

acăstắu n., pl. ăĭe (ung. akasztó-fa, lemn de spînzurat, adică „spînzurătoare”: akasztani a spînzura). Nord. Spînzurătoare. Scrîncĭov (saŭ chear numaĭ un simplu leagăn orĭ scîndura pe care doĭ copiĭ se daŭ în cumpănă). Schele la o clădire. Iron. om prea înalt și slab (cocîrlă, prăjină).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink