ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSTINÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care se abține de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură și alte necesități. Om ~. [Sil. ab-sti-] /<fr. abstinent, lat. abstinens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSTINÉNT, -Ă s.m. și f. Om cumpătat, sobru la mâncare și mai ales la băutură; cel care se abține de la anumite plăceri, excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinent, lat. abstinens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

abstinént, -ă adj., s.m. f. (cel) care practică abstinența. (< fr. abstinent, lat. abstinens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune anumite restricții. – Fr. abstinent (lat. lit. abstinens, -ntis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

abstinént s. m., pl. abstinénți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*abstinént, -ă adj. (lat. ábstinens, -éntis. Care se abține de la ceva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink