AȚÍNE, ațín, vb. III. 1. Refl. și tranz. A pândi trecerea cuiva (stând în calea lui). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. Refl. A fi sau a sta gata pentru a prinde ceva (care încearcă să scape). [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AȚÍNE ațín tranz. (persoane) A opri pentru scurt timp cu un scop premeditat. /<lat. attenere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE AȚÍNE mă ațín intranz. 1) A sta în cale. 2) A merge mereu în imediata apropiere (a cuiva sau a ceva); a se ține. 3) A sta gata pentru a prinde ceva. ◊ Aține-te! păzește-te! /<lat. attenere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AȚÍNE, ațín, vb. III. Refl. 1. A sta în calea cuiva, a pândi trecerea cuiva. ◊ Tranz. Calea mândrei aținui, O floricică de-i cerui (TEODORESCU). ♦ (Rar) A se ține după cineva; a urmări. 2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde ceva care încearcă să scape); a băga bine de seamă. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. Aține-te! = fii gata! ține-te bine! [Var.: ațineá vb. II] – Lat. *attenere (= attinere).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ațíne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațín, 1 pl. ațínem, imperf. 3 sg. ațineá; conj. prez. 3 sg. și pl. ațínă; ger. aținând; part. aținút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ațín și ațíŭ, -út, a -eá și a ațíne v. tr. (lat. attinére, pop. attenére. – Se conj. ca țin). Pîndesc: a aținea calea cuĭva. V. refl. Pîndesc, îs atent: aține-te la poartă!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink