JANSSEN [ʒāsén], Jules (1824-1907), astronom și fizician francez. Întemeietorul Observatorului de astrofizică de la Meudon (1876). Contribuții în analiza spectrală stelară și în studiul protuberanțelor solare. A realizat, printre primii, fotografii ale Soarelui și cometelor; în 1904, a publicat „Atlasul fotografiilor solare”, cu peste 6.000 de imagini. Unul dintre craterele Lunii îi poartă numele. A descoperit (1868), în același timp cu J.N. Lockyer, heliul, depistându-i existența în atmosfera solară.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink