3 definiții pentru «Alberti»   declinări

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALBERTI, Leon Battisti (1404-1472), arhitect, pictor, sculptor și scriitor renascentist italian. A publicat primul tratat modern de pictură, în care preconizează tipul de perspectivă al Renașterii (perspectivă albertiană) și un tratat de arhitectură. Opere: Palatul Rucellai și fațada Bisericii Santa Maria Novella din Florența, Biserica San Francisco din Rimini. A scris o comedie în latină, iar în italiană eseuri filozofice-morale (tratatul „Despre familie”). Pentru vastele preocupări umaniste, considerat prototip al omului Renașterii.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ALBERTI, Rafael (1902-1999), poet și dramaturg spaniol. Versuri inspirate de folclorul andaluz și marcate de suprarealism („Marinar de uscat”, „Despre îngeri”); poeme cu o tematică legată de războiul civil („Capitala gloriei”) și de problemele sociale („Poetul în stradă”). Piese de teatru cu caracter realist și politic. traduceri din Eminescu și Arghezi.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Basso Alberti (‹ numele compozitorului it. Domenico Alberti), acompaniament* uniform, practicat la instrumentele cu claviatură*, constând din acorduri desfăcute.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink