Acrópole (nume de loc) (A-cro-) s. propriu f., g.-d. Acrópolei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ACRÓPOLĂ s.f. Cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești (întărite), așezată de obicei pe o înălțime. [< fr. acropole, cf. gr. akropolis < akros – ridicat, polis – oraș].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACRÓPOLĂ s. f. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple. (< fr. acropole, gr. akropolis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii. – Fr. acropole (< gr.).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

acrópolă s. f. (sil. -cro-), g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*acrópolă și -ólă f., pl. e (vgr. akrópolis, d. ákros, cel maĭ înalt, și pólis, oraș). Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea ca cetățuĭe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink